Ispita Credintei

Plec de la o postare a lui Buturugă Anghel. „Cat ar fi un profit crestinesc, de exemplu un patron crestin are o brutarie. Cam care ar fi profitul pe care ar trebui sa-l faca asa incat sa ramana si cat de cat crestin, sa nu dea nici faliment in competitia lui cu restul care nu-s preocupati de religie? Sau uite sa spunem asa: Cat de mult ar trebui sa castigi la fiecare vaccin daca ai gasi un leac pentru o boala incurabila sa zicem? Lucrezi la o companie farmaceutica si nu poti ramane competitiv daca faci cadou acel vaccin tuturor, asa cum a facut evreul ala cu vaccinul impotriva polio. E cam complicat cred eu, ajungi la concluzia ca nu poti fi competitiv daca nu faci anumite compromisuri. Si asta e doar unul dintre ele, putem vorbi si despre publicitate unde te bati cu unii care s-ar putea sa minta un pic in reclamele lor si cu alte fenomene specifice capitalismului. Nu poti ramane competitiv daca nu te murdaresti un pic.  :) Eu cred ca oricate scuze am gasi, pana la urma cauza pe...

Porunca dată de Hristos dregătorului bogat, du-te, vinde tot ce ai, ia-ți crucea și urmează mie (Marcu 10, 21), are un radicalism care ne sperie puțin. Dacă încercăm să gândim și să ne dăm seama ce este un creștin, ne dăm seama că aceasta este starea pe care ar trebui să o aibă un credincios. Dumnezeu reprezintă toate în toți, te poți dispensa de întreaga lume, ba chiar trebuie să o faci, ca să fii în preajma Lui, a singurului care contează. În același fel ni se vorbește în parabola despre împărăția cerurilor, în care negustorul își vinde toate averile, pentru a căuta mărgăritarul de mult preț. Însă, atunci când te gândești ce ar însemna să renunți la toate, îți dai seama că este foarte greu spre imposibil. Ne simțim atrași de lume, ne place în ea, unele plăceri sunt vinovate, altele firești, dar toate împreună alcătuiesc un întreg pe care ne e tare greu să-l părăsim. Dar, chiar dacă nu suntem capabili de acest pas decisiv, de a renunța la toate bunurile care ne aparțin, tot merită s...

Predica Preasfințitului Ignatie la pericopa despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr a trezit câteva dezbateri în lumea noastră amorțită. Iată, mai întâi, despre ce era vorba. Pentru viața veșnică nu sărăcia sau bogăția sunt importante. Dacă luăm pilda în sine, fără alte referințe, descoperim două lucruri surprinzătoare. Sărăcia, în sine, nu este bună, dar este bine să o suportăm cu răbdare. Nu ni se spune că săracul Lazăr a mai avut și alte virtuți. Stătea la poarta bogatului și aștepta să primească ceva din rămășițele ospățului. Nu a primit niciodată nimic, dar nici nu s-a revoltat, iar singură virtutea răbdării i-a asigurat raiul. Bogatul nu este rău pentru că este bogat, ci pentru că este nepăsător față de nevoile aproapelui său. Știe că Lazăr este la poartă și așteaptă, dar nu îl interesează. Nu aflăm să fi avut vreo altă patimă, nu era corupt, nu a înșelat pe nimeni, nu a nedreptățit pe cineva. De aici aflăm că este suficient să fim nepăsători față de nevoile celor din jur,...

Cred că va trebui să ne obișnuim cu „cercetători științifici” care neagă suferința celor ce au suferit sub comuniști, sau o consideră meritată, dar mai ales cu susținătorii lor. Cred că e bine să existe discuții libere, și orice părere merită să apară în spațiul public, preferabil bine argumentată. Demersul lui Mihai Demetriade, susținut de Mădălin Hodor, aplaudat de Vladimir Tismăneanu își are rostul lui, căci în măsura în care susții că sistemul comunist a fost unul criminal și ilegitim trebuie să poți să aduci argumente în fața celor care susțin, de pildă, că la închisoarea Pitești a fost o reglare de conturi între legionari. Trăim într-un regim de fanatizare, argumentele se aud tot mai rar, și oricum nu au valoare în fața luărilor de poziție tari, care abundă în invective, în aruncarea de acuzații, care încearcă anihilarea adversarului, nu combaterea argumentelor lui cu probe. În asemenea condiții o poziție chiar fermă, dar prezentată calm, căutând fapte care să probeze cele spus...

Mihai Demetriade afirmă, într-un interviu acordat RFI, că tortura din închisorile comuniste era gândită și pusă în aplicare de deținuții legionari. Iar Mădălin Hodor îl completează spunând că „ Legionarii aia drepti si buni erau doar niște cacați cu ochi care se torturau intre ei pentru un blid in plus”. Aceste afirmații sunt numite de Tsmăneanu cercetare științifică. Ideea lor comună este că în închisorile comuniste se torturau legionarii între ei, care sunt un fel de suboam eni cărora poți să le faci orice, și că își meritau soarta. Să vă spun drept, nu mă așteptam să aud, în 2019, de la persoane publice, asemenea cuvinte. La aceste luări d e poziție a apărut un comunicat din partea IICCMER: Nuanțele în istoriografie nu sunt același lucru cu relativismul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a luat act cu uimire și indignare de declarațiile recente ale unor cercetători de la o instituție a statului menită să conserve și să anal...

În „Hoții de biciclete” în regia lui Vittorio De Sica, asistăm la drama unui om mărunt. Într-o Italie foarte săracă de după război Antonio Ricci primește un loc de muncă râvnit de mulți, să lipească afișe. El are însă nevoie de bicicletă ca să primească postul, altfel s-ar mișca mult prea încet și nu și-ar putea face treaba. Soția lui vinde tot ce avea mai de valoare, adică rufăria din casă, ca să obțină banii necesari să-și răscumpere bicicleta amanetată. Începe o nouă viață, plină de speranțe, va primi un salariu ca să își întrețină familia. Însă în prima zi de muncă bicicleta îi este furată, iar tot restul filmului descrie încercarea disperată de a o recupera. Alături de Antonio este fiul său de șapte ani, Bruno, care participă și simte din plin drama și înfrângerea tatălui său. Antonio reclamă furtul la poliție, dar acolo funcționarului de serviciu i se pare prea măruntă întâmplarea ca să-i dea atenție și să pornească o anchetă. Familia lui Ricci primește ajutorul unor prieteni, ...

Atunci când a fost conceput, Usr-ul avea o menire clară: să fie un partid progresist, cu o aderență de masse, în trendul vremurilor pe care le trăim, să fie votat și susținut de partea activă a populației, de întreprinzători și intelectuali, și să ia locul partidelor vechi și prăfuite. Acest proiect părea să meargă strună până când au început să apară defecțiuni, legături cu vechea securitate, informatori care au ocupat până de curând funcții importante în partid, iar acum ancheta rise project, prin care Dan Barna a cam pierdut șansele să fie un candidat important la prezidențiale. Prin urmare, vedem că ceea ce apărea ca o forță nouă, neatinsă de relele trecutului, are exact caracteristicile partidelor vechi, plus câteva însușiri recente, care nu-l fac deloc dezirabil. USR era gândit să fie un partid nou pentru timpuri noi. Principala lozincă pe care a servit o până acum a fost lupta împotriva corupției, ceea ce este corect până la un punct, corupția e o problemă imensă a societății...

Am văzut filmul duminică la cinematograf, și aș vrea să vorbesc puțin despre el. Ca personaj de BD Joker este un personaj negativ care se opune lui Batman, probabil de acolo îi vine numele. Este și el tot un erou, dar care nu aduce pacea și justiția socială, ci opusul lor. Arthur Fleck este un om singur, ignorat de societate, ba chiar batjocorit de ea. De aceea el ajunge să se răzbune pe orice om care i-a făcut vreun rău, iar din perspectiva regizorală în care este prezentat personajul te îmbie să empatizezi cu el. Chiar dacă regizorul neagă într-un comunicat că ar încuraja violența, simțim că personajul este creat cu simpatie, crimele lui sunt înțelese: el este un nedreptățit social, de aceea are dreptul să să pedepsească, să se răzbune pe cei care-l ignoră sau îi fac rău cu indiferența lor. Pentru ca Joker să ajungă să ucidă se întâlnesc câteva situații ajutătoare. Un coleg îi dă un pistol cu gând bun, ca să îl ajute în caz că este pus în pericol, căci fusese bătut de niște tineri ...

Poate nu ne dăm seama, dar o societate corectă, cinstită, democrată, prosperă, în care oamenii să se simtă confortabil, să aibă posibilitatea să își împlinească visele, pot construi și păgânii. Hristos ne spune că păgânii îi iubesc pe cei care îi iubesc la rândul lor, fac binele celor care le fac bine, îi împrumută pe cei care pot să plătească înapoi împrumutul, adică sunt pregătiți pentru o viață demnă, frumoasă și cinstită, în care schimburile sunt echitabile și corecte. Sunt lucruri firești, pe care și noi le practicăm, și extrem de rar trecem de ele, căci ni se par necesare dar și suficiente pentru o conviețuire pașnică, alături de semenii noștri. Însă aflăm, de la Mântuitorul nostru, că nu sunt de ajuns. Căci nouă, pentru că ne numim creștini, ni se cer lucruri in-umane, supra-umane de fapt. Putem să le facem față? Există o etică laică, a reciprocității, pe care se poate construi o societate viabilă. Poți să fii virtuos și fără credință, constatăm asta la fiecare pas, iar pe noi...