Ispita Credintei

Atunci când Ulise ajunge în preajma sirenelor, le explică marinarilor săi că îi paște un pericol mortal. Acestea atrăgeau marinarii care, vrăjiți de cântecul lor frumos, mergeau cu corabia după cântecul lor, spre țărm, iar corabia era lovită de stânci și marinarii mureau în naufragiu. Pentru a se salva de pericol, Ulise le propune marinarilor să le pună ceară în urechi iar el sa fie legat strâns de catarg în așa fel încât, chiar dacă le aude cântecul, să nu poată să scape, să nu se poată dezlega singur. Așa s-au și salvat: marinarii nu auzeau nimic, vâsleau impasibili pe lângă ispitele pe care nu le puteau auzi, iar Ulise, bine legat, auzind cântecul sirenelor, degeaba le făcea semne companionilor lui să-l dezlege. Astfel pregătiți, Ulise și tovarășii lui trec cu bine de pericol. Ar mai trece și azi? Sirenele sunt ființe seducătoare, îi vrăjeau pe marinarii care se lăsau pradă tentației, și astfel bieții de ei își găseau moartea în ceea ce părea a fi cel mai plăcut moment al vieții lo...

Generozitatea este dificilă. Eu sunt o ființă cu trup și dorințe și trebuie să mă împart între ceea ce am eu nevoie și ceea ce pot oferi altuia. Să dau ceva din ceea ce este al meu presupune să mă lipsesc pe mine de ceea ce probabil aș avea nevoie. De aceea dăruirea este întotdeauna un act de sacrificiu de sine. Niciodată dăruirea mea nu poate fi totală: pot să-i îmbrac pe alții, dar numai dacă eu însumi nu sunt gol, pot să-mi hrănesc aproapele flămând, dar numai dacă eu nu mor de foame. Întotdeauna sunt într-un balans între ceea ce opresc pentru mine și ce pot dărui celorlalți. Capacitatea mea de a oferi depinde de cât de mult îmi măsor nevoile proprii, nu cât de mari sunt ele, ci cât de mari le consider eu că sunt. Iar lupta creștinului este aceea de a mări marja de bunuri de care se poate dispensa, spre a fi oferite aproapelui aflat în nevoie. Dar nevoile mele sunt intens stimulate de societatea de consum în care trăiesc. Fiind după chipul lui Dumnezeu, omul ar trebui să fie gener...