Ispita Credintei

Cred că există undeva o centrală de propagandă, unde se fabrică sloganuri împotriva UE, chestii care deja încep să fie gustate de o parte a populației. Astfel, am văzut rostogolită de câteva ori ideea: de ce UE ne impune condiții bune de trai în închisori, dar nu îi pasă de spitalele în care se tratează românii? Și am văzut oameni încântați că au găsit un argument puternic împotriva UE. Adică își bat joc de noi, pentru că ne impun să avem mai multă grijă de infractori decât de bolnavi, îi desconsideră pe oamenii cinstiți și se interesează numai de borfași. Astfel se alimentează ideile și frustrările unora, și întotdeauna vor exista în societate persoane care să creadă orice minciună, dacă este ambalată frumos. Poți să pui orice este rău în țara asta pe seama UE, că doar n-ai cum să verifici de unde ne vin eșecurile. Dacă ar încerca să vadă cum stă treaba, ar constata că nimeni nu a impus sancțiuni pentru situația din pușcării. Au fost câteva luări de poziție ale unor oficiali de la Br...

Am văzut adesea o formulare de genul: creștinismul este cea mai sângeroasă religie din istorie, a făcut cele mai multe crime, este o frână în calea progresului și libertății umane. Pentru o lume în care orice prostie debitezi, există oameni care sa te aplaude, e normal să apară și asemenea enormități. Mai ales că tot ceea ce este anticreștin primește foarte ușor dreptul de a exista și de a se exprima. Iar ceea ce este creștinesc, este marginalizat, trecut la index, nesocotit. Dacă ești creștin, ești demn de criticat, măcar pentru că ești împotriva progresismului și stângismului care domină astăzi în lume. Oamenii care văd în creștinism cea mai mare sursă a răului sunt mult prea convinși de propriile afirmații, ca să mai poți să le demonstrezi ceva. Mintea lor se închide în fața oricăror argumente care încearcă să le disloce convingerile. Indiferent ce le vei spune despre procesul civilizării populațiilor barbare care au ocupat occidentul european, vor continua să îți dea ca exemple In...

Cred că există undeva o centrală de propagandă, unde se fabrică sloganuri împotriva UE, chestii care deja încep să fie gustate de o parte a populației. Astfel, am văzut rostogolită de câteva ori ideea: de ce UE ne impune condiții bune de trai în închisori, dar nu îi pasă de spitalele în care se tratează românii? Și am văzut oameni încântați că au găsit un argument puternic împotriva UE. Adică își bat joc de noi, pentru că ne impun să avem mai multă grijă de infractori decât de bolnavi, îi desconsideră pe oamenii cinstiți și se interesează numai de borfași. Astfel se alimentează ideile și frustrările unora, și întotdeauna vor exista în societate persoane care să creadă orice minciună, dacă este ambalată frumos. Poți să pui orice este rău în țara asta pe seama UE, că doar n-ai cum să verifici de unde ne vin eșecurile. Dacă ar încerca să vadă cum stă treaba, ar constata că nimeni nu a impus sancțiuni pentru situația din pușcării. Au fost câteva luări de poziție ale unor oficiali de la Br...

Am văzut atei luminoși, care se bucură, mulțumesc pentru bucuria de a trăi, sunt împăcați cu viața pe acre au dus-o, ba chiar și cu moartea, înțeleasă ca limită de netrecut. Dar viața își capătă sens numai dacă este nesfârșită. Astfel, tot ceea ce acum apare ca nedrept își va găsi un echilibru în veșnicie, căci tot ceea ce se întâmplă aici este compensat de ceea ce se petrece dincolo. „ Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.” (Matei 16, 25) Așa îi explică Avraam bogatului care suferea în iad. Este o lege a compensației, care acționează la nivel cosmic, și care e dată chiar de Domnul. Sigur că, și în condițiile credinței împărtășite, vei continua să lupți pentru dreptate, știind însă că dreptatea pe pământ este relativă și nu se va împlini niciodată pe deplin. Dar în toate acțiunile poți căpăta o liniște și o pace interioară, știind că Dumnezeu veghează și că dreptatea lui va ...

Am văzut postarea lui Mihai Popa . Stau și mă întreb: să fim mulțumiți că poruncile creștine sunt folosite chiar fără să se amintească autorul lor, sau să le amintim neapărat de unde provin, și atunci riscăm să fie scoase din folosință? Este o dilemă. Creștinismul are principii de bun simț, ba chiar de eficiență economică. Cine vrea să fie în frunte să fie sluga tuturor (Marcu 10, 44). Aceste vorbe au un sens creștin, dar în știința conducerii înseamnă că cel care este lider îi inspiră pe cei din jur, îi îndrumă și muncește cot la cot cu ei. Modelul clasic de conducător este cel care stă la birou, dă ordine, verifică executarea lor, apoi recompensează sau pedepsește, după caz. Oamenii și-au dat seama că într-o asemenea epocă a egalitarismul lui, pe care o trăim azi, un astfel de model nu prea dă bine. S-au gândit că un lider care muncește împreună cu angajații lui are o imagine mult mai bună în companie, iar dacă munca e serioasă poate chiar să ducă la rezultate bune. Această idee n...

Calea spre fericire În mod firesc, despre fericire ar trebui să vorbească doar cei care au atins-o. Altfel, oricât ai fi plin de bune intenții, nu ești decât un șarlatan. Vinzi pielea ursului din pădure. Dar e un subiect care prea ne preocupă, ca să putem să-l ignorăm cu nepăsare. Fără să îți atribui o competență închipuită,  adică și dacă nu ești fericit, poți spune că ai avut clipe fugitive în care ai fost, și că, oricum, în baza cărților pe care le-ai citit, a unei experiențe de viață și a unor intuiții pe care le ai atunci când te gândești mai mult la problemă, știi despre ce este vorba. Așa că poți vorbi despre fericire chiar fără să o fi întâlnit de-adevăratelea, pentru că îți dai seama despre ce este vorba. Iar primul lucru pe care se cade să îl urmărim, este să ne dăm seama de ce suntem necăjiți. După mai multe situații analizate, vedem că unicul motiv este că avem pofte și dorințe mai mari decât ne-am putea asigura, și că, și dacă ne-am asigura tot ceea ce vrem, tot nu a...

Dispare paradigma cărții Oamenii trecuți de o anumită vârstă, cam în jur de 40 de ani, au fost obișnuiți să pună la baza culturii cartea tipărită. Aceasta avea rolul formator fundamental, mai ales că era singura disponibilă, nu apăruseră încă tentațiile televiziunii și internetului. Dacă te uiți la modul cum își descriu formarea autori ai vechilor generații, de pilldă Mircea Eliade, cu „Romanul adolescentului miop” sau, ceva mai târziu, Ion Vianu, în „ Amor intellectualis. Romanul unei educații”, care îmi vin mai repede în minte, vezi că în formarea lor intelectuală, în modul de a gândi, în ceea ce au ajuns să fie, este vorba despre cărțile pe care le-au citit, autorii cu care s-au întâlnit  și care i-au marcat. Întreaga cultură clasică se face în jurul cărților, ele sunt principalul obiect la care se raportau oamenii. Prin urmare, putem spune că scriitorii mari și mici, de aici și de pretutindeni, până la o dată foarte recentă,  s-au format prin contactul cu marile cărți a...