Ispita Credintei

A  apărut în Brazilia și a fost difuzat pe Netflix, în preajma Crăciunului, un film blasfemiator despre creștinism, în care apar Hristos, apostolii și Maica Domnului ca homosexuali, alcoolici, adulteri. Răspândirea unor asemenea producții cinematografice este justificată, ca întotdeauna, prin libertatea de gândire și libertatea creației. Suntem însă liberi să ne batem joc de orice vrem și cum vrem (de fapt nu de orice, în special însă de creștinism se poate), fără nicio limită, putem propaga orice mizerie sub pretextul că este artă? Niciodată libertatea creației nu a fost neîngrădită. Nu poți să faci apologia crimei, nu poți îndemna oamenii la ură, nu este permisă propaganda fascistă, teoretic nici cea comunistă, cu toate că e plină lumea de ea. Libertatea de expresie se oprește acolo unde devine agresiune împotriva unui om, a unui grup etnic, astfel că nu poți îndemna la ură împotriva țiganilor, a homosexualilor, a musulmanilor, a negrilor, și a orice se constituie ca minoritat...

Cultura de azi Au trecut 30 de ani de la schimbările din 1989, iar lumea este atât de diferită de cum era în acel timp, încât cu greu am recunoaște câte ceva dacă am fi transportați brusc dintr-un moment în altul. Cu siguranță oamenii atunci erau un pic mai idealiști și mai naivi decât cei de azi, nu erau atât de versați și de siguri pe ceea ce doreau să fie și să cunoască. Nu că atunci erau mai buni și acum sunt mai răi, dar atunci erau alte concepte prin care ne raportăm la realitate, la politică și cultură. Atunci puteai citi o carte pentru că îți plăcea, nu aveai nevoie să fii motivat de cineva ca să o faci. Pentru mine primii ani de după 90 au coincis cu formarea mea în adolescență și prima tinerețe, când am putut să descopăr, prin puzderia de cărți și publicații apărute atunci, pe mari interbelici, Eliade, Noica, Cioran, Ionesco, Nae Ionescu, Vulcănescu, câte ceva despre mișcarea legionară sau filozofi clasici despre care se vorbea puțin la noi. Tot atunci au apărut primele ...

Încă de la Miron Costin știm că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”.   Noi suntem cei care trebuie să ne adaptăm vremurilor, să le facem față după puterile noastre, să încercăm să rămânem integri din confruntarea cu timpul ce ni s-a dat. Mulți oameni, din cauza unui ego supraevaluat,  cred că pot să determine vremurile pe care le trăim. Ne uităm cum arăta lumea înainte de 1989, cum arăta în urmă cu 20 de ani, cum arată acum. Mereu a fost în schimbare și mereu a trebuit să facem față, din mers, cerințelor care veneau din afara noastră.  Avem un dat la care trebuie să ne adaptăm, să reușim să supraviețuim și să ne realizăm menirea. În vremurile trecute, de pildă în timpul lui Miron Costin, că tot l-am invocat aici, supraviețuirea era mai ales fizică, erau multe războaie, boli care secerau oamenii de tineri, perioade de foamete, iar până după jumătatea secolului al 19-lea, se spunea despre cei care au atins vârsta de 50 de ani că au trăit o viață comp...