Ispita Credintei

Pentru liniștea noastră În 90 în piața Universității se auzea, printre alte scandările ale  protestatarilor: "țineți minte cinci cuvinte, e mai rău ca înainte". Sigur că era mai bine, chiar dacă puterea a fost preluată rapid de comuniștii din eșaloanele 2 și 3,  doar eram după schimbarea sângeroasă din decembrie, când dădeam de gustul Libertății și ne putem permite să spunem orice. Ba unii chiar au reușit să și facă aproape orice. Libertatea noastră de acum nu este deplină, sau oricum seamănă mult prea puțin cu ceea ce ne imaginam atunci, la început, că vom fi. Ne bazam pe niște iluzii. Iar acum, la 30 de ani distanță, putem să recunoaștem cinstit că avea și traiul în dictatură avantajele lui. Unul dintre ele este că puteai să îți vezi tihnit de viața ta, pentru că nu aveai prea mari așteptări. Asta ne așeza într-o stabilitate sufletească pe care acum o mai regăsim doar cu mare greutate. E drept că trăiam într-o stare de duplicitate continuă. Minciuna era că ziua îl a...

După ce își asigură cele necesare traiului, oamenii încep să se plictisească. Le vin tot felul de idei și de gânduri, iar realitatea imediată, care părea simplă și de la sine înțeleasă, se complică în zeci de imagini, se fragmentează, dispare coerența și, odată cu ea, liniștea sufletului. Și, pentru că o mulțime de oameni reușesc de bine de rău să își asigure subzistența și le mai rămâne un considerabil timp liber nefolosit, putem spune că omul este o ființă care se întreabă, și se chinuie pe baza acestor întrebări. Iar concluziile la care ajung, privite din perspectiva liniștită a bunului simț, sunt aiuritoare.   E o problemă ce să faci cu timpul liber fie după muncă, fie după ce nu muncești deloc. Muncim cu sentimentul că suntem ținuți sechestrați undeva, că dacă am fi liberi ne-am organiza admirabil timpul, ne-am realiza cele mai puternice dorințe și am salva lumea. Și atunci când devine liber, lipsit de un scop căruia să i se dedice, omul se trezește sub spectrul dificil...