Ispita Credintei

Așteptăm Crăciunul cu mult drag, pregătindu-ne pentru el în fel și chip. Ne dorim unii altora tot binele din lume, ne facem cadouri, ne promitem să fim mai buni, să ne iubim unii pe alții și să ducem o viață fericită. Suntem la înălțimea așteptărilor pe care le avem? Ce se întâmplă cu planurile noastre, cât ne reuşesc  ele? Ne străduim să fim fericiți, iar pentru asta nici un efort nu este prea mare. Vedem în Crăciun o zi specială, o sărbătoare la care suntem gata să participăm cu sufletul, în care, ca să fim adecvați momentului, vrem să fim altfel decât în restul timpului. Ne-am dori ca tot balastul care se adaugă cotidian să dispară cu ocazia sărbătorii, să nu mai fie decât pacea, bucuria și liniștea pe care o punem în urările făcute către prieteni. De Crăciun petrecem cât putem, și mulți găsim în asta un sens, căutăm buna dispoziție oferită de divertismentul omniprezent, ne punem speranțele în buna înțelegere cu cei din familia lărgită, cu care ne întâlnim în aceste zile. Ne m...

În luna decembrie ne împărțim viața între ceea ce facem în mod obișnuit în tot cursul anului, și spiritul sărbătorilor. Începem să îl simțim încă de pe la începutul lunii, când primarii orașelor din țară pornesc luminițele, când magazinele își anunță deja promoțiile de Crăciun și își expun decorațiunile adecvate, când încep la radio melodiile care te îndeamnă să fii mai bun, ba încep să se audă și colindele mai mult sau mai puțin tradiționale. Totul este adecvat momentului, își ia un chip potrivit în așteptarea marii sărbători. Mai simțim apropierea Crăciunului prin traficul infernal de pe străzile patriei și prin neputința de a mai găsi vreun loc unde să-ți așezi mașina în largile parcări de la mall-uri. Mai băgăm de seamă că se apropie sărbătorile prin stresul care ne cuprinde la ideea că iar trebuie să ne gândim ce daruri avem de făcut celor pe care nu-i putem uita în asemenea ocazii. Iar treaba asta are o tradiție îndelungată. În copilăria mea, petrecută în vremuri comuniste, decem...

Înmormântarea Regelui Mihai a fost unul dintre acele momente de grație pe care le trăiești destul de rar într-o viață de om. Dacă personajul tragic care a fost regele a avut parte de cele mai infame atacuri, acum, după ce a murit, aflăm o imagine a lui care îl apropie de sfințenie. S-au făcut auzite laude excesive, mai ales în raport cu modul reticent în care figura Regelui apărea în mass media românească, laude pe care nu cred să le fi primit vreodată vreun muritor de rând. Imaginea Regelui Mihai a inundat televiziunile, conturile de facebook, imagini cu el și cu interviuri acordate după 1990 au apărut pe YouTube, ca și numeroase documentare despre viața lui și a familiei regale. Pentru foarte mulți dintre noi, după ce au fost date la iveală toate acestea, a fost o schimbare fundamentală de perspectivă. Acum am descoperit cu toții ce fel de om a fost Regele Mihai, cu cine am fi putut avea de-a face, dacă aveam mai multă minte în anii trecuți. Nu au lipsit totuși nici atacatorii. Exis...