Ispita Credintei

Lorena Lupu este feministă și atee. Din această postură încearcă să explice lumii întregi de ce o femeie nu ar trebui să „investească” în ortodoxie, plecând de la premisa implicită că îți poți alege acele lucruri în care să crezi, după avantajele pe care ți le aduc. Și enumeră printre dezavantaje faptul că femeia nu poate fi preot, nu poate să intre în altar, este impură, se supune bărbatului, e socotită ispită, nu e tratată ca un om cu nevoi și sentimente proprii, credincioasele suferă de sindromul Stockholm. Dacă autoarea își declară din start ateismul, mă întreb cum ar putea să fie mulțumită de ortodoxie sau de orice credință religioasă posibilă. Ea nu pleacă de la niște prescripții ale unei religii, pe baza cărora să ajungă la ateism, ci pornind de la ateism își găsește câteva pretexte ca să respingă credința.  Dacă presupunem că toate doleanțele ei ar fi respectate întocmai, și tot ce o nemulțumește ar fi corectat după voința ei, ar deveni oare ea ortodoxă, ar investi în or...

A existat un timp în viața mea, destul de târziu, când am descoperit credința în Dumnezeu, și atunci teologia a devenit pentru mine știința supremă. Tot ceea ce mai există în afara ei, ori îi confirma spusele, ori putea fi ignorat fără teamă că pierzi ceva important. Scopul omului în viață era să îl caute pe Dumnezeu, iar asta se făcea numai prin intermediul teologiei. Am început să caut numai cărți de teologie, și să elimin orice alte lecturi, căci le consideram vătămătoare de suflet. Vedeam cum oameni din jurul meu, credincioși mai vechi decât mine, aveau pe lângă teologie o serie întreagă de alte pasiuni. Îi compătimeam și îi condamnam în gândul meu pentru asta, căci mi se părea că au dezertat de la ceea ce era important către niște fleacuri cu care își umpleau timpul prețios al vieții. Se ocupau cu nimicuri, după ce descoperiseră adevărul suprem. Nu știam ce să le fac și cum să îi aduc pe calea cea bună. Vedeam în viața lor o decădere, fugeau de adevăr și căutau moduri facile ...