Ispita Credintei

Oamenii sunt pregătiți să accepte ideologia pentru că le oferă o explicație simplă și la îndemână a ceea ce se întâmplă pe lume. Evenimente de o complexitate care scapă minții umane, care sunt înțelese parțial, și sub rezerva că poate ne-a scăpat ceva esențial, sunt puse în câteva fraze, își dezvăluie secretele și oferă iluzia înțelegerii celor ce aderă. De ce au succes aceste forme false de explicare a lumii? Motivele sunt mai multe, țin de complexitatea firii umane, care însă preferă să reducă semnificația lumii la câteva propoziții simple, la dorința de a ne lăsa vrăjiți, dar și la ignoranța pe care nu vrem s-o tratăm. Astfel că m-aș gândi, printre multe alte cauze, că oamenii se lasă vrăjiți de ideologii pentru că nu au o cultură clasică solidă. Legătura nu pare deloc evidentă. O vedem însă dacă ne întrebăm ce diferențiază societatea noastră față de cele anterioare, iar una dintre diferențele majore este dispariția interesului față de cultura clasică, ceea ce ne face mult mai săra...

Omul contemporan își caută liniștea și echilibrul pentru că, deodată constată că nu le mai are în timp ce tânjește după ele. Și există o armată traineri, coach-i, terapeuți binevoitori și bine pregătiți, gata să îi ajute pe toți cei care le cer ajutorul. Ce spune învățătura lor motivațională despre singurătate? În viziunea lor, omul trebuie să se concentreze exclusiv pe sine însuși. Eu sunt cea mai importantă persoană pentru mine, îmi sunt suficient. Dacă mai apar și alții prin preajmă, cu atât mai bine, dar și dacă nu ar mai fi nimeni te poți descurca minunat. După această nouă învățătură, este falsă ideea că singurătatea ar fi ceva rău. Aceasta impresie falsă ne-a fost indusă de mediu, de educația primită și de fricile personale, de care ei te ajută să te debarasezi. Din cauza fricii de a fi singuri acceptăm tot felul de compromisuri și relații toxice. Dar asta înseamnă să te pierzi pe tine însuți, să te anulezi. În viziunea acestor coach-i, oamenii care fac efortul de a avea prie...

M-am întâlnit cu un prieten care a vrut să-mi vorbească, iar eu l-am ascultat. A început să-mi spună despre viața lui. Îmi plăcea mult să stau singur, pentru că puteam să citesc, oricât de mult voiam eu și în orice fel. Oamenii mă deranjau. Niciunul dintre ei nu se ridica la nivelul autorilor de cărți pe care îi citeam eu. De aceea nici nu căutam prea mult să mă aflu în prezența lor. Atunci când intram cu ei în vreo discuție, îmi dădeam seama foarte repede cât sunt de limitați. Nu erau în stare să îmi răspundă la problemele pe care le gândeam eu. De aceea oamenii care nu aveau preocupări serioase în domeniul literaturii și filozofiei meritau ignorați fără grijă. Era mai simplu să îmi petrec viața fără ei, căci nu pierdeam timp inutil cu oameni incapabili să se gândească la marile probleme ale omenirii, singurele care mă interesau pe atunci. Singurătatea a fost o binecuvântare pentru mine, în acei ani de tinerețe, pentru că în ea îmi găseam locul pentru singurele lucruri care conta...

Puterea politică este aceea care vrea să ne țină în singurătate.  Părintele Calciu Dumitreasa , într-o predică ținută la vindecarea slăbănogului de la Vitezda, ne spune că cel mai dramatic pentru paralitic era singurătatea lui, nu avea pe nimeni care să îl arunce în scăldătoare și să se vindece. Omul stătea și aștepta, vedea cum alții sunt mai rapizi pe lângă el, pentru că au pe cineva în preajmă care îi ajută, sunt aruncați în apă și se vindecă. El însă rămânea pe loc, singur, tot sperând că va veni cineva să-l ajute. Fiecare cade singur, dar ne ridicăm numai împreună cu ceilalți. Să fii singur înseamnă să fii pasibil de cădere, să te desprinzi din comuniunea Bisericii, să rămâi de capul tău, fără sprijinul fără de care nu poți face nimic. Iar în acea singurătate, asemeni bolnavului, nu te gândești decât la tine, pentru că ești copleșit de suferința în care zaci. Suferința îți anihilează toate celelalte puteri sufletești. Nu poți să mai faci nimic cât timp ești bolnav, nu te po...