Am văzut adesea o formulare de genul: creștinismul este cea mai sângeroasă religie din istorie, a făcut cele mai multe crime, este o frână în calea progresului și libertății umane. Pentru o lume în care orice prostie debitezi, există oameni care sa te aplaude, e normal să apară și asemenea enormități. Mai ales că tot ceea ce este anticreștin primește foarte ușor dreptul de a exista și de a se exprima. Iar ceea ce este creștinesc, este marginalizat, trecut la index, nesocotit. Dacă ești creștin, ești demn de criticat, măcar pentru că ești împotriva progresismului și stângismului care domină astăzi în lume.
Oamenii care văd în creștinism cea mai mare sursă a răului sunt mult prea convinși de propriile afirmații, ca să mai poți să le demonstrezi ceva. Mintea lor se închide în fața oricăror argumente care încearcă să le disloce convingerile. Indiferent ce le vei spune despre procesul civilizării populațiilor barbare care au ocupat occidentul european, vor continua să îți dea ca exemple Inchiziția, cucerirea Americii, războaiele din interiorul Europei, și să pună toate acestea pe seama creștinismului.
Prima greșeală a unui asemenea mod de abordare este să asimileze creștinismul unui sistem politic, și să îl judece cu criterii din afara lui. Astfel, poți compara între state care sunt democratice sau totalitare, cu economie de piață sau planificată, după gradul de bunăstare pe care îl oferă și după libertatea pe care o au cetățenii lor. Creștinismul însă nu este un sistem politic. Au fost state care s-au numit creștine în istoria veche a Europei, sau care au recunoscut rolul creștinismului în formarea lor, dar nu există propriu-zis state creștine, nici nu au existat vreodată.
Creștinismul a putut fi folosit, în decursul istoriei, în scopuri politice, de dominare și cucerire a altor teritorii și populații ale lor. Dar ideologizarea și instrumentalizarea credinței creștine înseamnă exact renunțarea la creștinism. Și atunci, nu este corect să fie pus în seama credinței creștine tot ceea ce fac cei care acționează în numele ei, în timp ce o falsifică.
Într-un fel însă, au dreptate și criticii creștinismului, căci Mântuitorul ne spune tuturor:”după roadele lor îi veți cunoaște.” Iar roadele celor ce s-au pretins creștini, au fost într-adevăr, printre altele, crime și dominație politică. Asta este un punct de reflecție pentru orice credincios, un îndemn la smerenie și la rezervă atunci când afirmă superioritatea creștinismului în fața oricui și a orice.
S-a dovedit de nenumărate ori în istorie că să ai adevărul revelat nu te scutește de patimile și ambițiile omenești, nu te așează dintr-o dată în afara posibilității păcatului. La asta să luăm aminte în ceea ce gândim și facem, atunci când avem în vedere binele comun.
Tot Mântuitorul ne spune:”Împărăția mea nu este din lumea aceasta.” Astfel că nu avem de ce să considerăm crime făcute individual sau de statele care se numeau creștine, ca aparținând creștinismului. Acestea există, iar ele sunt o dovadă a puținătății credinței și a falsificării ei.
Dacă am lua de bună ideea că tot ceea ce face un om născut într-o țară în care locuitorii sunt preponderent creștini este un act creștin, atunci i-am dat dreptate lui Cristian Pârvulescu, care punea crimele lui Stalin pe seama creștinismului, pentru că Stalin făcuse un seminar teologic ortodox. Atunci am ajunge să punem pe seama creștinilor cea mai cruntă prigoană împotriva creștinilor, închideri de biserici, zeci de mii de preoți băgați în închisoare sau uciși. Poate că lui i s-o părea logic și coerent să pui prigoana anti creștină pe seama creștinilor, dar cei care mai păstrează o urmă de logică reușesc să facă diferența între ele. Dar poți pune orice crimă pe seama creștinismului, dacă vreunul din autori a avut vreodată în viața lui legături cu creștinismul. Iar Stalin a avut.
Ce ne așteaptă în viitor? Când creștinii sunt numiți printre marii criminali ai istoriei, atunci oricine va suprima creștinismul va face un bine umanității.
Oamenii care văd în creștinism cea mai mare sursă a răului sunt mult prea convinși de propriile afirmații, ca să mai poți să le demonstrezi ceva. Mintea lor se închide în fața oricăror argumente care încearcă să le disloce convingerile. Indiferent ce le vei spune despre procesul civilizării populațiilor barbare care au ocupat occidentul european, vor continua să îți dea ca exemple Inchiziția, cucerirea Americii, războaiele din interiorul Europei, și să pună toate acestea pe seama creștinismului.
Prima greșeală a unui asemenea mod de abordare este să asimileze creștinismul unui sistem politic, și să îl judece cu criterii din afara lui. Astfel, poți compara între state care sunt democratice sau totalitare, cu economie de piață sau planificată, după gradul de bunăstare pe care îl oferă și după libertatea pe care o au cetățenii lor. Creștinismul însă nu este un sistem politic. Au fost state care s-au numit creștine în istoria veche a Europei, sau care au recunoscut rolul creștinismului în formarea lor, dar nu există propriu-zis state creștine, nici nu au existat vreodată.
Creștinismul a putut fi folosit, în decursul istoriei, în scopuri politice, de dominare și cucerire a altor teritorii și populații ale lor. Dar ideologizarea și instrumentalizarea credinței creștine înseamnă exact renunțarea la creștinism. Și atunci, nu este corect să fie pus în seama credinței creștine tot ceea ce fac cei care acționează în numele ei, în timp ce o falsifică.
Într-un fel însă, au dreptate și criticii creștinismului, căci Mântuitorul ne spune tuturor:”după roadele lor îi veți cunoaște.” Iar roadele celor ce s-au pretins creștini, au fost într-adevăr, printre altele, crime și dominație politică. Asta este un punct de reflecție pentru orice credincios, un îndemn la smerenie și la rezervă atunci când afirmă superioritatea creștinismului în fața oricui și a orice.
S-a dovedit de nenumărate ori în istorie că să ai adevărul revelat nu te scutește de patimile și ambițiile omenești, nu te așează dintr-o dată în afara posibilității păcatului. La asta să luăm aminte în ceea ce gândim și facem, atunci când avem în vedere binele comun.
Tot Mântuitorul ne spune:”Împărăția mea nu este din lumea aceasta.” Astfel că nu avem de ce să considerăm crime făcute individual sau de statele care se numeau creștine, ca aparținând creștinismului. Acestea există, iar ele sunt o dovadă a puținătății credinței și a falsificării ei.
Dacă am lua de bună ideea că tot ceea ce face un om născut într-o țară în care locuitorii sunt preponderent creștini este un act creștin, atunci i-am dat dreptate lui Cristian Pârvulescu, care punea crimele lui Stalin pe seama creștinismului, pentru că Stalin făcuse un seminar teologic ortodox. Atunci am ajunge să punem pe seama creștinilor cea mai cruntă prigoană împotriva creștinilor, închideri de biserici, zeci de mii de preoți băgați în închisoare sau uciși. Poate că lui i s-o părea logic și coerent să pui prigoana anti creștină pe seama creștinilor, dar cei care mai păstrează o urmă de logică reușesc să facă diferența între ele. Dar poți pune orice crimă pe seama creștinismului, dacă vreunul din autori a avut vreodată în viața lui legături cu creștinismul. Iar Stalin a avut.
Ce ne așteaptă în viitor? Când creștinii sunt numiți printre marii criminali ai istoriei, atunci oricine va suprima creștinismul va face un bine umanității.
Comentarii
Trimiteți un comentariu