Am văzut postarea lui Mihai Popa . Stau și mă întreb: să fim mulțumiți că poruncile creștine sunt folosite chiar fără să se amintească autorul lor, sau să le amintim neapărat de unde provin, și atunci riscăm să fie scoase din folosință? Este o dilemă.
Creștinismul are principii de bun simț, ba chiar de eficiență economică. Cine vrea să fie în frunte să fie sluga tuturor (Marcu 10, 44). Aceste vorbe au un sens creștin, dar în știința conducerii înseamnă că cel care este lider îi inspiră pe cei din jur, îi îndrumă și muncește cot la cot cu ei.
Modelul clasic de conducător este cel care stă la birou, dă ordine, verifică executarea lor, apoi recompensează sau pedepsește, după caz. Oamenii și-au dat seama că într-o asemenea epocă a egalitarismul lui, pe care o trăim azi, un astfel de model nu prea dă bine. S-au gândit că un lider care muncește împreună cu angajații lui are o imagine mult mai bună în companie, iar dacă munca e serioasă poate chiar să ducă la rezultate bune.
Această idee nu este foarte nouă, a spus-o și Isus Hristos cu vreo 2.000 de ani înaintea noastră. Ca să fim drepți, nici până acum nu prea s-a aplicat. Cu rare excepții, stăpânul a fost stăpân iar sclavul sclav, diferențele de statut au fost clare și de netrecut inclusiv în țările care se numeau creștine. În schimb, au existat totuși germenii unei schimbări. În anumite locuri, unde credința nu a fost doar o denumire generică, astfel de idei au prins, iar oamenii li s-au conformat.
Acum însă paternitatea aceste idei nu mai este recunoscută. Managementul eficient preia o idee creștină, dar fără să spună care este sursa ei. Mă întreb, în incultura generalizată care bântuie peste tot, dacă într-adevăr cei care intră în contact cu ideea șefului care slujește, știu sau nu de unde vine. Iar, dacă le-ar spune cineva, ce reacție ar avea: ar recunoaște contribuția creștinismului, ar nega ideea, sau ar aplica-o fără să țină cont de unde provine.
Ideea că liderii trebuie să fie cei care îi servesc pe cei care se află în subordinea ei, este prea valoroasă, îi ajută mult pe oameni, așa că nu trebuie să riscăm să fie eliminată.
Dacă se află că e de proveniență creștină, în climatul în care trăim zi de zi, ar putea fi ușor eliminată. Mai bine să aplici o idee bună fără să știi de unde vine, decât să o respingi și să rămâi fără o practică excelentă.
Creștinismul are principii de bun simț, ba chiar de eficiență economică. Cine vrea să fie în frunte să fie sluga tuturor (Marcu 10, 44). Aceste vorbe au un sens creștin, dar în știința conducerii înseamnă că cel care este lider îi inspiră pe cei din jur, îi îndrumă și muncește cot la cot cu ei.
Modelul clasic de conducător este cel care stă la birou, dă ordine, verifică executarea lor, apoi recompensează sau pedepsește, după caz. Oamenii și-au dat seama că într-o asemenea epocă a egalitarismul lui, pe care o trăim azi, un astfel de model nu prea dă bine. S-au gândit că un lider care muncește împreună cu angajații lui are o imagine mult mai bună în companie, iar dacă munca e serioasă poate chiar să ducă la rezultate bune.
Această idee nu este foarte nouă, a spus-o și Isus Hristos cu vreo 2.000 de ani înaintea noastră. Ca să fim drepți, nici până acum nu prea s-a aplicat. Cu rare excepții, stăpânul a fost stăpân iar sclavul sclav, diferențele de statut au fost clare și de netrecut inclusiv în țările care se numeau creștine. În schimb, au existat totuși germenii unei schimbări. În anumite locuri, unde credința nu a fost doar o denumire generică, astfel de idei au prins, iar oamenii li s-au conformat.
Acum însă paternitatea aceste idei nu mai este recunoscută. Managementul eficient preia o idee creștină, dar fără să spună care este sursa ei. Mă întreb, în incultura generalizată care bântuie peste tot, dacă într-adevăr cei care intră în contact cu ideea șefului care slujește, știu sau nu de unde vine. Iar, dacă le-ar spune cineva, ce reacție ar avea: ar recunoaște contribuția creștinismului, ar nega ideea, sau ar aplica-o fără să țină cont de unde provine.
Ideea că liderii trebuie să fie cei care îi servesc pe cei care se află în subordinea ei, este prea valoroasă, îi ajută mult pe oameni, așa că nu trebuie să riscăm să fie eliminată.
Dacă se află că e de proveniență creștină, în climatul în care trăim zi de zi, ar putea fi ușor eliminată. Mai bine să aplici o idee bună fără să știi de unde vine, decât să o respingi și să rămâi fără o practică excelentă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu