Replierea pe esențial

Virusul este un pericol letal, de aceea ne oprim puțin și începem să reflectăm la ceea ce este important în viața noastră. Suntem nevoiți la această oprire, pentru că multe din activitățile pe care le făceam înainte se reduc sau încep să se oprească. Se închid întreprinderi, suntem nevoiți să stăm mai mult prin casele noastre, iar dacă ne uităm la subiectele zilei și le comparăm cu trecutul recent, suntem uimiți să vedem cât sunt de diferite față de ceea ce ne preocupa în urmă cu doar câteva săptămâni. Ce s-a întâmplat între timp, ce revelații ne dezvăluie acest virus mic, urât și periculos?

Trăiam într-o lume tot mai globalizată, se vorbea de Statele Unite ale Europei, un politician nătâng spunea de curând că virusul nu cunoaște granițe (evident cunoaște), chemând la solidaritate europeană. Între timp însă, fiecare stat este pe cont propriu. La nivelul Uniunii Europene nu poate să existe o politică în stare să se ocupe de acest virus, nu există o alocare de fonduri și mai ales nu există o solidaritate între statele europene. Fiecare se descurcă cum poate. Se opresc exporturile de materiale sanitare, pentru că fiecare stat se gândește la propriii săi cetățeni. Granițele chiar se închid, fiecare își vede de ale lui. Este posibil ca, atunci când epidemia se va sfârși, iar noi vom începe să ne reluăm viața, să spunem în privința UE că nu putem continua la fel pe drumul de dinainte. S-a văzut că UE este bună în vremuri de liniște și confort, când împarte banii statelor membre și își plătește regește o birocrație sufocantă, care ia decizii peste capetele popoarelor și ale politicienilor aleși democratic, dar este incapabilă să ne ofere vreo protecție în cazul unei crize reale. Astfel că fiecare popor va putea să își manifeste mai puternic propria personalitate, am scăpat de ideea multor așa-numiți „democrați” pro-UE, să ne topim într-o nediferențiată structură europeană.
Dar nu doar la nivelul UE sunt schimbări. Am văzut că nici politicienii noștri nu se mai ceartă la fel ca înainte. Circul probabil va reveni, e în fibra noastră națională, dar va fi, măcar un timp, mai ponderat în amintirea stării de necesitate. Ne dăm seama că, în stări de o gravitate maximă, nu ne pierdem opțiunile, dar nici nu mi se mai par atât de importante. Până la urmă, dacă nu sunt bătuți în cap din cale afară de rău sau corupți până în măduva oaselor (chestii pentru care nu poți să bagi mâna în foc, dar putem fi optimiști în această perioadă) atunci respectând indicațiile medicilor specialiști, vom reuși să depășim această stare.

Sigur, dacă ieșim cât de cât bine, guvernul va căuta să capitalizeze electoral succesul, în timp ce opoziția se va simți obligată să atace orice a făcut în guvernul actual, că altfel ar putea pierde următoarele alegeri. Acesta e jocul politic. Bălăcăreala între politicieni va continua, își vor folosi canalele media deja arondate ca să se distrugă unii pe alții din vorbe, declarațiile vor fi și mai tari decât cele de până acum. Dar noi, umilii lor votanți, vom fi imunizați la acest spectacol. Știm că pot fi schimbați destul de ușor între ei, cu efecte minore pentru viețile noastre.

Ceea ce apare și mai surprinzător acum, este absența mișcării lgbtqxy+ și orice mai adaugă ei. Chiar înainte de declararea epidemiei se pregăteau mari mișcări, parade ale mândriei de a fi gay, acțiuni de educație în grădinițe și școli, acum nu mai zice nimeni nimic. A apărut o informație conform căreia covidul ăsta atacă mai mult bărbații decât femeile. Nu am auzit feministele să se ridice și să protesteze pentru discriminare. Nu i-am auzit nici pe adepții corectitudinii politice care să se opună acestei poziții sexiste, să ne spună că sexul este un construct social, bazat pe stereotipuri culturale, că fiecare poate să își aleagă sexul pe care îl dorește. Această lipsă de reacție ne arată inconsistența ideologiei de gen și a corectitudinii politice, sloganuri care pot fi purtate pe vreme bună, poți primi finanțare ca să le promovezi, dar care nu mai contează în momente dificile. Atunci când, după epidemie, vor reveni în forță ca să își susțină ideologia, ar trebui să le reamintim tăcerea de acum, să îi punem să se concentreze pe lucrurile importante.

Trăim o criză, prin urmare este un moment în care putem să redescoperim solidaritatea dintre noi, în care putem să punem bazele unei gândiri mai adecvate a realității. Lucrurile au putut să o ia în derivă spre o ideologie în care Uniunea Europeană se vedea un suprastat în care nu mai contau națiunile, condus pe bază de ”corectitudine politică” și de ideologie de gen, străine naturii umane, pentru că o duceam prea bine și eram lipsiți de griji importante. Acum însă, putem să ne repliem pe ceea ce contează mai mult.

Să îi punem în valoare pe oamenii care chiar fac ceva pentru comunitate, cum sunt cercetătorii științifici, medicii, oamenii de cultură. În prim plan avem tot felul de ciudați, de vedete de carton, fotbaliști plătiți de sute de ori mai bine decât oamenii de știință. Să vedem acum, de la cine vine salvarea? De la activiștii de pe net, sau de la oamenii de știință? Și să vedem apoi cine merită o răsplată mai adecvată din partea societății.
Tot acum este momentul în care putem elimina bulshit-ul din comunicarea publică. Auzim și vedem tot soiul de ”influenceri”, de ziariști care vorbesc mult fără să spună nimic. După ce trece pericolul, n-ar fi mai bine să fie ignorați?

Masculinitatea era socotită toxică, ca un reziduu al patriarhalismului. Acum însă vedem că e nevoie de curaj, de asumarea riscurilor, de către cei din sistemul medical, în primul rând, dar și din sistemele de apărare și ordine publică. Sigur, între ei sunt bărbați și femei deopotrivă, dar poate începem să lăsăm deoparte tezele feminismului.

Iubirea de țară și de Neam era socotită naționalism, fascism etc. Acum, când vedem că granițele s-au închis, că fiecare țară își apără propriii cetățeni, că refuză să-și pună la dispoziția altei țări resursele, din considerentul că poate va avea nevoie de ele pentru cetățenii proprii, poate reconsiderăm termenul mult hulit de patriotism.

Biserica ortodoxă a fost mult hulită până acum. Dacă vedem însă abnegația preoților, disponibilitatea de a ajuta, de a-și pune la dispoziție spațiile din mănăstiri pentru carantină, de a ajuta cu o masă caldă dusă la bătrâni acasă, făcută în cantinele seminariilor teologice, dacă vedem numeroasele îndemnuri la rugăciune pentru popor, îndemnurile de respectare a condițiilor impuse de autorități, poate încep mai mulți să se abțină de la datul cu pietre.

Multe din concepțiile progresiste la modă, corectitudinea politică, ideologia de gen, feminismul exacerbat, promovarea non-valorilor au fost posibile cât timp România a avut o situație relativ stabilă, cu un număr destul de mare de oameni fără griji și fără scopuri spirituale, care își găseau un sens din repetarea ideilor la modă în Occident. Vedem însă că ele nu mai sunt prezente în momente de criză, când te concentrezi pe ceea ce este important ca să supraviețuiești. A mai auzit cineva ceva de lărgirea drepturilor homosexualilor, de când cu coronavirusul? Așa că, atunci când ne vom reveni, să ne aducem aminte de ceea ce este important acum și să renunțăm la tot balastul.