Sărbători de poveste

M-am bucurat să văd că și anul acesta s-a păstrat frumoasa tradiție a mesei împreună de Crăciun. Anii trecuți mi s-a părut că participau mai mult tinerii, dar anul acesta am văzut familii întregi: de la copii purtați în cărucior până la bătrâni, toți serveau elegant masa la mall, cu tradiționalele bucate românești pizza, hamburger, kebab, ba chiar și banalele sarmale sau câte o friptură, pe ici pe colo, toate revărsate din bucătăria îmbelșugată a restaurantelor. Aglomerația era asemănătoare cu cea din zilele precedente, trebuia să ai noroc ca să găsești o masă liberă ca să poți mânca și tu, împreună cu familia sau cu prietenii, ca tot omul civilizat. Aici este locul în care oamenii preferă să petreacă multe ore cu ocazia sărbătorilor. Mă întreb ce drame ar fi avut loc dacă proiectul de lege care prevedea închiderea supermarketurilor în weekend și de sărbătorile legale ar fi fost aprobat de parlament, așa cum se întâmplă în câteva țări înapoiate din Occident, iar bieții oameni nu mai aveau posibilitatea comuniunii laolaltă în mall. Cred că am fi asistat la un val de sinucideri de plictiseală, sau cine știe ce grozăvii ar fi fost nevoiți să facă oamenii siliți să stea în casele lor..

După ce în săptămânile precedente au împânzit mallul ca să cumpere mâncare, dar și alte câteva sute de articole neapărat necesare și urgente, de parcă ar fi anunțat toate jurnalele de știri că vine o foamete de globală, iar atunci era ultimul prilej de aprovizionare, oamenii au luat o zi de pauză, pe 25, și-au tras sufletul, apoi au purces iarăși pe drumul binecunoscut. Dar acum, din observațiile proprii, poate nu neapărat cele mai exacte, mi s-a părut că aglomerația maximă nu mai era la alimente, cu toate că și de acolo se cumpără câte ceva, cât la restaurante. De unde știu? Cum de unde, doar am fost și eu prezent, ce era să fac, trebuia să fiu în rândul lumii, nu? Sunt convins că oamenii au servit o masă copioasă, de Crăciun, și acasă. Dar aceasta nu a fost prea mult diferită de mesele anterioare, poate doar o friptură ceva mai deosebită, un desert mai apetisant, și atunci de ce să nu încerci să mănânci la restaurant, doar vrei ceva nou, ce nu ai și acasă.

De fapt, dacă e să judecăm cinstit, ce ar fi de reproșat? Sunt atâtea zile libere, pe care le oferă onoratul guvern - mai multe la bugetari, mai puține la privat, dar asta e, fiecare cu norocul lui - cu ce să își umple oamenii atâtea ore? E plictisitor să tot butonezi telecomanda televizorului, să trimiți mesaje de felicitare și urări de bine pe rețelele de socializare, e prea frig ca să ieși la un mititel (cumpărat tot de la supermarket) la iarbă verde, refaci aproape instinctiv traseul făcut cu regularitate în tot restul anului. Știi că la mall ai ce vedea, pe unde să te plimbi, pe ce să îți cheltui banii, și cum să îți treci timpul în mod plăcut și elegant. Dacă ai sta acasă și te-ai întâlni cu vreun prieten sau cu rude, poate să iasă o zi proastă, că nu se știe în ce stare de spirit îi găsești, și ce-i roade în sufletul lor. Poate omul are necazurile lui, dar eu, pentru că e sărbătoare, nu vreau să am parte de ele, așa că aleg o variantă care nu poate să dea greș. La mall am o mulțime nenumărată de bunuri pe care, dacă nu pot să le cumpăr, măcar le pot admira, precum și o serie de servicii de o calitate suficient de bună. Iar vânzătorii nu vin să mă plictisească cu necazurile lor personale, ei doar mă servesc profesionist pentru tot ce sunt dispus să cheltui. Este un loc în care interacționăm superficial unii cu alții, ne place și suntem mulțumiți. 

Molul nu este numai pentru cumpărături, cum ar părea la o primă vedere, este și un mod de "socializare" (un termen la modă), de interacțiune umană și de petrecere a timpului. El ne influențează felul cum relaționăm unii cu alții, așa cum internetul a modificat felul în care cunoaștem. Se nasc tipuri de legături noi, diferite și de cele din societățile tradiționale, în care toată lumea cunoștea pe toată lumea, iar legăturile erau foarte puternice, și de cele din marile orașe industriale, în care nimeni nu cunoaște pe nimeni, în care te poți sinucide fără ca cineva să observe, nici să îi pese. 

Prin atracția pe care o exercită, mallul pare să fie un templu în care, dacă nu ne închinăm propriu-zis, simțim totuși un soi de religiozitate. Tot ceea ce este măreț și impresionant impune un anume respect omului, este asociat, măcar inconștient, cu sacrul. Nevoia de sacru este permanentă, iar dacă omul renunță la sacrul autentic, pe care îl dă religia tradițională, atunci forme false de sacru vin să îi ia locul. 

Atracția mallului, vizibilă în preajma Crăciunului mai mult decât în alte dăți, când frecventarea lui poate fi pusă pe seama nevoilor comerciale ale omului, ne arată că viața multora dintre noi este mult prea seacă, de aceea căutăm să ne treacă timpul în asemenea medii artificiale și securizate, unde nimic neprevăzut nu se poate întâmpla, și nicio experiență autentică nu ne poate atinge. Să mergem la mall înseamnă să avem prea puțină imaginație, să ne supunem unui conformism recent, să renunțăm să mai trăim o viață adevărată. Dar, oare, între atâtea mărfuri, servicii și oameni amabili, mai are cineva nevoie de o viață adevărată?