Blasfemie de sezon

A  apărut în Brazilia și a fost difuzat pe Netflix, în preajma Crăciunului, un film blasfemiator despre creștinism, în care apar Hristos, apostolii și Maica Domnului ca homosexuali, alcoolici, adulteri. Răspândirea unor asemenea producții cinematografice este justificată, ca întotdeauna, prin libertatea de gândire și libertatea creației. Suntem însă liberi să ne batem joc de orice vrem și cum vrem (de fapt nu de orice, în special însă de creștinism se poate), fără nicio limită, putem propaga orice mizerie sub pretextul că este artă?

Niciodată libertatea creației nu a fost neîngrădită. Nu poți să faci apologia crimei, nu poți îndemna oamenii la ură, nu este permisă propaganda fascistă, teoretic nici cea comunistă, cu toate că e plină lumea de ea. Libertatea de expresie se oprește acolo unde devine agresiune împotriva unui om, a unui grup etnic, astfel că nu poți îndemna la ură împotriva țiganilor, a homosexualilor, a musulmanilor, a negrilor, și a orice se constituie ca minoritate. De ce de la aceste interdicții ar trebui să facă excepție blasfemia? În mod legal, conform Legii cultelor, nr 489/2006, nu este permisă ofensa publică împotriva simbolurilor religioase, dar cui îi pasă? Sunt peste un miliard de creștini în întreaga lume. De ce ar trebui să fie permis ca cineva să își bată joc de ce au ei mai sfânt? 

Înțeleg că există atei, le respect alegerea, au tot dreptul să se exprime, să își promoveze convingerile și să le susțină așa cum cred ei că e mai bine. Dar ma mira că, între atâtea religii care sunt pe lume, aleg să batjocorească doar creștinismul. De ce nu vezi nici măcar vreo ironie la adresa Islamului? În alte timpuri blasfemia era pedepsită crunt. Nu este o idee bună să ne întoarcem la acele practici, iar dacă cineva ar propune să fie pedepsiți blasfemiatorii, eu aș fi printre cei care vor milita împotrivă. Dar nici nu trebuie ca asemenea „producții artistice” să fie nebăgate în seamă, ca și cum ar fi normale și nu ne atrag atenția în niciun fel. Există limite de decență și de bun simț care trebuie păstrate, pentru ca societatea să fie un loc în care ne regăsim cu toții. Pot respecta un ateu sau un anticreștin pentru calitățile pe care le are: poate fi inteligent, generos, talentat, și pot conviețui cu el în cele mai bune condiții. Dar atunci când își bate joc de ceea ce am mai sfânt, nu mai putem vorbi de o bună conviețuire. În numele păcii sociale, al colaborării fructuoase între membrii aceleiași societăți, ar trebui să ne abținem să ne batem joc de ce are mai sfânt semenul nostru. Blasfemia este un tip de agresiune, lucrurile pot să degenereze  într-un chip foarte neplăcut. Pentru binele unei societăți în care să putem colabora constructiv unii cu alții, indiferent de credințele sau necredința care ne animă, este nevoie să arătăm un minim respect față de cel de lângă noi dar diferit. 

Sunt unii care pretind că, în cazul unui atac anticreștin, conform cu cuvintele lui Hristos, credinciosul trebuie să întoarcă și celălalt obraz. Eu trebuie să mă abțin să ripostez pentru agresiunile care sunt îndreptate împotriva mea personal, nu caut să îmi fac dreptate, răspunzând la violență cu o altă violență, care va escalada o spirală a răului, și nu se știe unde se va ajunge. Dar atunci când nu sunt vizat doar eu, ci credința mea, credincioșii, eu nu pot să stau pasiv. Căci nu apăr o palmă dată mie, ci una dată creștinismului, aici lipsa de reacție ar fi lene, dezinteres, lașitate.  

Mai există și teama unor creștini de a fi considerați insuficient de democrați dacă ar cere scoaterea filmului din program, căci s-ar putea spune despre ei că sunt promotorii cenzurii. Atunci se mărginesc să fie nemulțumiți de film, dar să îl lase în pace în numele libertății de expresie. Nu cred că este o atitudine potrivită, mai ales că blasfemia  este ilegală. Trăim într-o lume în care progresiștii fac agenda publică, ei stabilesc trendul cultural, iar creștinii conservatori se abțin să vorbească explicit despre valorile lor, căci imediat ar fi catalogați ca fasciști. Avem datoria să vorbim, chiar cu riscul de a fi priviți ca retrograzi, nu să lăsăm situația să scape de sub orice control, până în momentul în care nu se va mai putea face nimic. Creștinii sunt nevoiți să suporte propaganda progresistă, iar filmul de care vorbim intră tot în categoria propagandei. De ce un tip de propagandă este permisă, chiar încurajată, iar răspunsul nu mai este acceptat?

Nu știu ce va face Netflix. Ar fi suficient să scoată filmul din programul lor. Dar dacă nu o vor face, atunci credincioșii sunt datori să reacționeze. Care ar fi reacția potrivită? Mie mi se pare una singură: să renunțe la abonament, să nu mai privească nimic de la ei. Astfel ar arăta și că creștinii contează, pentru Netflix ar fi important să scadă încasările din abonamente, orice întreprindere comercială este sensibilă maxim la astfel de reacții. Dacă nu o vor face, vor arăta că sunt asemenea lumii, că nu se deosebesc cu nimic de ceilalți, și își merită soarta, oricare ar fi ea în viitor.