O nouă societate

Societățile pot avea succes atunci când sunt animate de o idee, pe care vor să o realizeze. Așa a fost, la noi, generația pașoptistă sau cea care a realizat marea unire, sau cea care, după război, a reconstruit Europa. Se pare însă că acum, în Occident, iar noi suntem parte a Occidentului în acest caz, nu mai există nici un ideal care ar merita urmărit. Oamenii se mărginesc să își obțină pentru ei înșiși tot confortul de care ar putea dispune, iar asta le umple întregul spațiu al vieții. Nu mai sunt idei care să le depășească viața personală, și care să merite să fie urmărite. Astfel că, în zona culturală occidentală, oamenii trăiesc în cele mai bune condiții pe care le-au avut vreodată, dar cu cea mai mică doză de responsabilitate și cu cele mai puține idealuri de îndeplinit. Cum ar putea să iasă ceva bun de aici?
Nu este peste tot la fel. În zonele care nu se află sub influența culturală a occidentului, oamenii încă au pentru ce să trăiască, sau măcar există o elită conducătoare care le oferă un sens, acceptat mai mult sau mai puțin și de popor. Astfel, musulmanii sunt convinși de misiunea lor de a cuceri planeta, la care îi îndeamnă, în Coran, profetul lor Mohamed. Chiar asta înseamnă jihad, luptă continuă, mai întâi pentru controlul sinelui propriu, dar apoi pentru impunerea legii lui Allah în toată lumea. Iar iei în luptă prin diverse metode: atentate teroriste, emigrație în zonele de prosperitate economică din Uniunea Europeană, natalitate mult peste media populației băștinașe. Astfel, pe cale naturală, pot să devină majoritari în statele în care trăiesc astăzi ca migranți.
Alți oameni care au pentru ce trăi sunt chinezii, cea mai mare populație a lumii, țin să devin și prima economie mondială. Își urmăresc acest țel cu tenacitate, pe termen lung, gata să depună aproape orice eforturi, fie de bunăvoie, fie sub îndrumarea atentă și foarte vigilientă a Partidului Comunist Chinez. Găsim mărfurile lor peste tot. Știți cum se spune: la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul, de restul se ocupă chinezii. Și ei pot profita de un Occident aflat în letargie, care își caută propriile modalități de a dispărea din scenă.
Ai uneori impresia că suntem membrii unei civilizații aflată la apusul ei, căreia îi este rușine de ceea ce a realizat până în prezent, i se pare că a trăit prea mult, iar acum doar îi încurcă pe cei tineri să își arate potențialul, e hotărâtă să iasă din scenă cât mai repede și definitiv. Dacă spun că pe noi, cei de formație culturală occidentală nu ne animă nimic, poate greșesc, pentru că ideile despre cum să ne autodistrugem civilizația proprie găsesc adepți entuziaști. La acest proiect de ruinare de sine participă din plin stânga neomarxistă, singurul curent politic care pare să aibă succes și să mai anime noile generații prin ideile sinucigașe pe care le promovează: imigrație necontrolată, multiculturalism, eliberarea minorităților sexuale, politici pro avort, slăbirea familiei tradiționale, salvarea planetei de efectele activității economice umane. Sunt idei care relativizează valorile clasice occidentale, dar care vor duce pur și simplu la reducerea populației, fapt urmat de înlocuirea ei de o populație tânără și puternică, venită din alte colțuri ale lumii. Istoricul belgian David Engels, specializat în istoria romană, vede multiple similarități între situația Republicii Romane din secolul întâi, lovită de crize economice, demografice, etnice și sociale, cu răscoale numeroase transformate apoi în războaie civile, care au dus la apariția unui stat autoritar care a stabilizat criza cu prețul reducerii libertății și modul cum se comportă Occidentul astăzi.
Cu toate că există voci care vorbesc despre dezastrul spre care ne îndreptăm, ca să nu putem zice că nu am fost preveniți, se pare că nimic nu schimbă direcția în care se petrec lucrurile. Mai puternice decât toate ideile puse în joc, sunt două elemente: rușinea omului occidental că este occidental, și de aici asumarea unor vini istorice reale sau închipuite, și consumerismul materialist în care ne complacem, și din care nu mai avem vigoarea să mai ieșim.
În privința vinei, suntem vinovați față de toti și de toate, față de musulmani pentru că Europa a avut, în istoria ei, imperii coloniale în unele din țările lor, față de minoritățile rasiale, pentru că au fost timpuri când acestea erau ținute în sclavie, precum negrii în America sau țiganii în țările române, față de minoritățile sexuale, pentru că o lungă perioadă de timp societatea a favorizat actul sexual normal, iar cel homosexual era sancționat penal, deci homosexualii pot scrie o istorie a martirilor care s-au jertfit pentru cauză, față de cei necăsătoriți că am favorizat familia alcătuită din bărbat și femeie, singura capabilă să nască prunci și să îi crească, față de întreaga lume pentru că a fost o perioadă când occidentul a dominat lumea. Față de toate acestea trebuie să ne conștientizăm vinovăția, să ne cerem scuze, să cedăm locul pe care l-am ocupat înainte, să ne retragem undeva, și să lăsăm tot ce a fost marginalizat odată, să devină acum centru și reper. În acest fel ne răscumpărăm vina de a fi fost vreodată majoritari, și de a fi creat, în decursul a peste o mie de ani, o prosperă civilizație iudeo-creștină. Probabil însă că această vină nu va fi plătită pe deplin decât în momentul în care vom dispărea ca civilizație (ceea ce poate să nu fie atât de departe precum cred unii).
Pentru a realiza acest ideal al anihilării proprii, tot ceea ce ține de tradiția clasică și creștină este eliminat ca aparținând de vremuri înapoiate - Evul Mediu pe care-l invocă toți semidocții - sau este redenumit direct fascist. Cine se mai încăpățânează să mai susțină asemenea idei învechite, riscă să fie condamnat pentru că se opune mersului lumii civilizate, pe care oricum nu o înțelege. Masochismul istoric subînțeles, pe care îl promovează stânga de azi, este singura doctrina care mai naște adepți. Iar cei care nu aderă la discursul politic corect, sunt percepuți ca pericole pentru societățile occidentale, și se va căuta eliminarea oricăror opinii contrare. Singurele idei permise vor fi cele care vor duce la distrugerea civilizației occidentale.
Dar acest tablou nu ar fi complet dacă nu adăugăm și partea cealaltă. În Occident acum se trăiește în societatea progresului și a bunăstării aproape generalizate, nivelul de trai este incredibil de ridicat pentru o largă majoritate a locuitorilor acestor țări. Iar având un asemenea confort, trăind într-o societate de consum generalizată, pentru ce ai mai lupta? Toate îți sunt oferite la prețuri convenabile, ce ar mai putea dori acești oameni, ce idealuri ar putea să mai aibă? I-ar putea traversa doar câte o depresie din când în când, din cauza lipsei de sens în care au ajuns, dar și pentru asta sunt tone de pastile și mii de terapeuți gata să îți ofere ajutorul. Atunci când ai tot confortul, și nimic pentru care să lupți, ți se pare că poți să îi lași pe toți ceilalți să ocupe locul din frunte, să devină centru, în timp ce îți savurezi bunăstarea. Homosexuali, transexuali, femei, musulmani, negri, toți cei care au fost cândva asupriți sau au avut o asemenea impresie, vor deveni vectorii unei noi civilizații, construite pe principiile corectitudinii politice. Probabil că majorității locuitorilor din Occident li se par normale revendicările acestor grupuri. Le oferă orice cer, ambalat în limbajul noii ideologii, pentru că lui nu îi scade nivelul de trai și nu simte că ar pierde ceva oferind oricât de mult celor ce se pretind persecutați în istorie. Nu înțeleg că astfel se va ajunge la distrugerea felului în care arată lumea astăzi, și înlocuirea cu o nouă societate, care va așeza lucrurile pe baze cu totul noi, anti tradiționale, anti creștine, anti umane în fond.
Ne îndreptăm spre distrugerea familiei tradiționale, relativism cultural în care nimic nu va mai conta, o direcție politică în care numai ideile de stânga vor fi permise (în România deja avem numai partide de stânga și nimic relevant pe partea conservator-creștină), prin urmare cenzura oricăror opinii neconforme,înlocuirea societăților actuale cu populații eterogene, rămânând ca numai profitul material să fie demn de urmărit în viață. Este o lume din care numai Dumnezeu ne mai poate salva, dacă vom mai avea gândul să ne adresăm Lui.