Cu cine ar trebui să se asocieze creștinii conservatori
Cu cine ar trebui să se asocieze creștinii conservatori în probleme politice și în tot ce este legat de viața cetății? Cine seamănă cu noi, cine se deosebește, prin urmare cine ne poate sta alături și cine nu? Dacă ne gândim că peste 90% din români se declară credincioși, iar dintre ei majoritatea sunt ortodocși, ar trebui să gândim că valorile creștine sunt majoritare în societate, și că ceilalți caută să se alieze cu cei care îi reprezintă pe credincioși. Lucrurile stau însă taman pe dos. Avem o stânga la putere, care mimează ipocrit valorile creștine, avem partide care se socotesc de dreapta, dar se îndreaptă net și fără nuanțe împotriva a tot ce înseamnă creștinism, și avem un partid care se consideră de dreapta, și unde apele sunt împărțite, căci există și voci pro-creștine, și anti-creștine. În aceste condiții, opțiunea cea mai la îndemână ar fi să existe un partid care să exprime direct valorile creștine, dar asta s-a dovedit, după câteva încercări, varianta cea mai greu de obținut. În atare condiții, ce e de făcut?
Această stare de lucruri, nefirească dacă ne gândim la câți se declară credincioși, se explică simplu dacă vedem că, de fapt, creștinismul este, cel mult, o adeziune formală în sânul unor societăți aproape complet secularizate, că nu ai unde să-i mai găsești loc, și că este în nefirescul obișnuit al epocii noastre ca oamenii să dea credit la tot felul de promisiuni și fantezii ale partidelor politice. Nu mai suntem credincioși, iar în aceste condiții dificile, cei care încă mai păstrăm credința, încercăm să mai prezervăm și ceva din civilizația creștină din care provenim.
Ar trebui ca vocile creștine să se grupeze într-un partid comun, prin urmare să încerce singuri, iar până acesta se va crea, să-i găsească pe cei mai apropiați, cu care au mai multe în comun și cu ei să se asocieze. Dar ai de ales între o forță coruptă, care acceptă din vârful buzelor valorile creștine, și progresiștii care au, printre punctele importante din program, eliminarea oricărei referințe la credință și la tradiție. Așa că alegerea este greu de făcut, dar măcar pot fi enumerate variantele posibile.
Încercările de înființa un partid care să îi aibă în vedere și pe creștini nu au reușit. Alternativa Dreaptă a strâns numai 183000 de semnături din totalul de 200000 de care ar fi avut nevoie ca să poată să candideze la alegerile europene. Asta face să nu existe o opțiune propriu-zis creștină, și atunci rămâne să vezi ce apropiere poate să existe față de celelalte forțe politice. Colaborarea dintre conservatorii creștini și oricine altcineva ar trebui să fie cu răspundere limitată, adică să privească exclusiv elementele comune, și să lase deoparte orice altceva.
Opțiunea colaborării punctuale, care pare rațională și preferabilă pentru toată lumea, este totuși cea mai greu de obținut. Progresiștii care par să lupte în opoziție cu corupția de la nivelul statului, sunt în același timp în conflict și cu tot ce se referă la tradiția creștină. USR+Plus au un program anti-creștin clar, care s-a văzut încă de la referendumul pentru definirea familiei. Și în PNL există un curent progresist, chiar mai accentuat pe alocuri decât la PSD. iar ei se bazează și pe susținerea președintelui Iohannis, exact persoana care a declarat că românii au dat cu flit inițiativei de redefinire a Constituției. Poți coopera cu acești oameni în ceea ce privește lupta împotriva corupției, dacă ei spun că ești un fanatic al cărui proiect a fost respins de societate?
Ostilitatea progresiștilor față de creștini nu se oprește însă aici. Ei sunt cei ce răspândesc curentul de respingere, de ură față de Biserică, și care deja este în creștere exponențială de vreo câțiva ani. Nu știm încă unde se va ajunge, dar deja vedem valuri de ură stârnite de ei, un radicalism anti-creștin, luări de poziție tot mai tranșante. Batjocura pe care o au progresiștii la adresa credincioșilor nu are margini. Pentru ei, creștinii sunt niște ființe inferioare, incapabile să înțeleagă știința, care cred în personaje imaginare, cum sunt inorogii, și care doar încurcă treburile oamenilor serioși. După ideile progresiste, pentru binele omenirii, creștinii ar trebui să dispară. Dar cum ei, progresiștii, sunt oameni fini, cu respect față de drepturile omului, nu vor spune direct asta. Însă vor găsi nenumărate exemple de popi care bat copii, de credincioși care votează greșit, vor arăta cum predarea religiei în școală este îndoctrinare, cum întreaga credință este o escrocherie prin care câțiva profită de naivitatea oamenilor simpli.
Numai cei care au eliminat tot ce ține de credință din viața lor, pot gândi cu propriul cap, pot face alegerile potrivite, pot înțelege și aplica progresul. De aceea este necesar să se unească între ei.
Mai pot, în aceste condiții, credincioșii cu vederi conservatoare să se alieze cu progresiști care pretind, și ei, că sunt de dreapta? Din păcate, nu prea, oricât ar fi dorința de mare. Primul motiv ține de batjocura la care sunt supuși credincioșii: nu poți fi aliat cu cineva care te desconsideră în ultimul hal. Pentru ei, va fi o alianță conjuncturală, până când vor putea să preia puterea, apoi se vor dispensa.
Creștinii pot accepta multe, căci au trăit adesea în societăți laice sau, în perioada comunistă, au fost prigoniți, de aceea se pot adapta fără să ceară o preeminență în conducerea treburilor cetății. Creștinismul a dus la societățile secularizate de astăzi, dar nu poate accepta să fie desființat. Asta nu ar folosi nici măcar celor ce vor să îl distrugă, căci odată cu distrugerea creștinismului, ar intra în disoluție și lumea care l-a respins. Societatea europeană este construită pe valori creștine, Uniunea Europeană a avut la bază ideile creștin democrației, prin Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi sau Robert Schuman.
Ceea ce vedem că se întâmplă acum este o relativizare a vieții, prin avort și eutanasie, a căsătoriei, care nu mai este cea tradițională, ci poate avea loc și între homosexuali, a familiei, prin ideologia feministă, a națiunii, prin globalizare și imigrație islamică fără limite. În locul acestora, un partid conservator creștin va promova respectul față de tradiție, de religie și de cultură, integrat în societatea modernă.
Se face o confuzie acum, din partea forțelor progresiste, între valorile conservatoare și creștine, care stau la baza UE, și un anti-europenism naționalist, alimentat din fonduri rusești. Și acesta are o mare întindere, atât în partidul de guvernământ, cât și în mișcări underground, și e alimentat consistent de fricile românilor.
O mișcare creștină ar fi moderată, îndreptată spre libertate și tradiție, asemeni creștinismului din care provine, și ar avea de luptat atât cu sexo-marxismul, cu utopismul progresist, cu naționalismul de grotă care doar se folosește de creștinism, și cu corupția care emană de la putere. O asemenea mișcare va fi la fel de greu de realizat ca și mersul drept într-o societate care și-a pierdut reperele.
Această stare de lucruri, nefirească dacă ne gândim la câți se declară credincioși, se explică simplu dacă vedem că, de fapt, creștinismul este, cel mult, o adeziune formală în sânul unor societăți aproape complet secularizate, că nu ai unde să-i mai găsești loc, și că este în nefirescul obișnuit al epocii noastre ca oamenii să dea credit la tot felul de promisiuni și fantezii ale partidelor politice. Nu mai suntem credincioși, iar în aceste condiții dificile, cei care încă mai păstrăm credința, încercăm să mai prezervăm și ceva din civilizația creștină din care provenim.
Ar trebui ca vocile creștine să se grupeze într-un partid comun, prin urmare să încerce singuri, iar până acesta se va crea, să-i găsească pe cei mai apropiați, cu care au mai multe în comun și cu ei să se asocieze. Dar ai de ales între o forță coruptă, care acceptă din vârful buzelor valorile creștine, și progresiștii care au, printre punctele importante din program, eliminarea oricărei referințe la credință și la tradiție. Așa că alegerea este greu de făcut, dar măcar pot fi enumerate variantele posibile.
Încercările de înființa un partid care să îi aibă în vedere și pe creștini nu au reușit. Alternativa Dreaptă a strâns numai 183000 de semnături din totalul de 200000 de care ar fi avut nevoie ca să poată să candideze la alegerile europene. Asta face să nu existe o opțiune propriu-zis creștină, și atunci rămâne să vezi ce apropiere poate să existe față de celelalte forțe politice. Colaborarea dintre conservatorii creștini și oricine altcineva ar trebui să fie cu răspundere limitată, adică să privească exclusiv elementele comune, și să lase deoparte orice altceva.
Opțiunea colaborării punctuale, care pare rațională și preferabilă pentru toată lumea, este totuși cea mai greu de obținut. Progresiștii care par să lupte în opoziție cu corupția de la nivelul statului, sunt în același timp în conflict și cu tot ce se referă la tradiția creștină. USR+Plus au un program anti-creștin clar, care s-a văzut încă de la referendumul pentru definirea familiei. Și în PNL există un curent progresist, chiar mai accentuat pe alocuri decât la PSD. iar ei se bazează și pe susținerea președintelui Iohannis, exact persoana care a declarat că românii au dat cu flit inițiativei de redefinire a Constituției. Poți coopera cu acești oameni în ceea ce privește lupta împotriva corupției, dacă ei spun că ești un fanatic al cărui proiect a fost respins de societate?
Ostilitatea progresiștilor față de creștini nu se oprește însă aici. Ei sunt cei ce răspândesc curentul de respingere, de ură față de Biserică, și care deja este în creștere exponențială de vreo câțiva ani. Nu știm încă unde se va ajunge, dar deja vedem valuri de ură stârnite de ei, un radicalism anti-creștin, luări de poziție tot mai tranșante. Batjocura pe care o au progresiștii la adresa credincioșilor nu are margini. Pentru ei, creștinii sunt niște ființe inferioare, incapabile să înțeleagă știința, care cred în personaje imaginare, cum sunt inorogii, și care doar încurcă treburile oamenilor serioși. După ideile progresiste, pentru binele omenirii, creștinii ar trebui să dispară. Dar cum ei, progresiștii, sunt oameni fini, cu respect față de drepturile omului, nu vor spune direct asta. Însă vor găsi nenumărate exemple de popi care bat copii, de credincioși care votează greșit, vor arăta cum predarea religiei în școală este îndoctrinare, cum întreaga credință este o escrocherie prin care câțiva profită de naivitatea oamenilor simpli.
Numai cei care au eliminat tot ce ține de credință din viața lor, pot gândi cu propriul cap, pot face alegerile potrivite, pot înțelege și aplica progresul. De aceea este necesar să se unească între ei.
Mai pot, în aceste condiții, credincioșii cu vederi conservatoare să se alieze cu progresiști care pretind, și ei, că sunt de dreapta? Din păcate, nu prea, oricât ar fi dorința de mare. Primul motiv ține de batjocura la care sunt supuși credincioșii: nu poți fi aliat cu cineva care te desconsideră în ultimul hal. Pentru ei, va fi o alianță conjuncturală, până când vor putea să preia puterea, apoi se vor dispensa.
Creștinii pot accepta multe, căci au trăit adesea în societăți laice sau, în perioada comunistă, au fost prigoniți, de aceea se pot adapta fără să ceară o preeminență în conducerea treburilor cetății. Creștinismul a dus la societățile secularizate de astăzi, dar nu poate accepta să fie desființat. Asta nu ar folosi nici măcar celor ce vor să îl distrugă, căci odată cu distrugerea creștinismului, ar intra în disoluție și lumea care l-a respins. Societatea europeană este construită pe valori creștine, Uniunea Europeană a avut la bază ideile creștin democrației, prin Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi sau Robert Schuman.
Ceea ce vedem că se întâmplă acum este o relativizare a vieții, prin avort și eutanasie, a căsătoriei, care nu mai este cea tradițională, ci poate avea loc și între homosexuali, a familiei, prin ideologia feministă, a națiunii, prin globalizare și imigrație islamică fără limite. În locul acestora, un partid conservator creștin va promova respectul față de tradiție, de religie și de cultură, integrat în societatea modernă.
Se face o confuzie acum, din partea forțelor progresiste, între valorile conservatoare și creștine, care stau la baza UE, și un anti-europenism naționalist, alimentat din fonduri rusești. Și acesta are o mare întindere, atât în partidul de guvernământ, cât și în mișcări underground, și e alimentat consistent de fricile românilor.
O mișcare creștină ar fi moderată, îndreptată spre libertate și tradiție, asemeni creștinismului din care provine, și ar avea de luptat atât cu sexo-marxismul, cu utopismul progresist, cu naționalismul de grotă care doar se folosește de creștinism, și cu corupția care emană de la putere. O asemenea mișcare va fi la fel de greu de realizat ca și mersul drept într-o societate care și-a pierdut reperele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu