Regele Mihai
Înmormântarea Regelui Mihai a fost unul dintre acele momente de grație pe care le trăiești destul de rar într-o viață de om. Dacă personajul tragic care a fost regele a avut parte de cele mai infame atacuri, acum, după ce a murit, aflăm o imagine a lui care îl apropie de sfințenie. S-au făcut auzite laude excesive, mai ales în raport cu modul reticent în care figura Regelui apărea în mass media românească, laude pe care nu cred să le fi primit vreodată vreun muritor de rând. Imaginea Regelui Mihai a inundat televiziunile, conturile de facebook, imagini cu el și cu interviuri acordate după 1990 au apărut pe YouTube, ca și numeroase documentare despre viața lui și a familiei regale. Pentru foarte mulți dintre noi, după ce au fost date la iveală toate acestea, a fost o schimbare fundamentală de perspectivă. Acum am descoperit cu toții ce fel de om a fost Regele Mihai, cu cine am fi putut avea de-a face, dacă aveam mai multă minte în anii trecuți.
Nu au lipsit totuși nici atacatorii. Există admiratori ai mareșalului Antonescu, care consideră că regele Mihai a trădat la 23 august, există comuniști care resping orice nu intră în logica în care înțeleg ei istoria, există promotorii unei istorii strâmbe în care regele este în continuare atacat exact în termenii în care s-a făcut asta după 1947. Aceste atacuri, care ne arată că nu există o unanimitate în aprecierea Regelui, ne dovedesc că totuși majoritatea care îl apreciază post-mortem este una reală. Dacă nu ar fi existat decât adulatorii, ne-am fi întrebat dacă într-adevăr poate să existe o asemenea unanimitate, dacă nu e cumva de fațadă, artificial creată. Cei care însă nu și-au încetat atacurile nici acum, la moartea Regelui, în loc să îi știrbească imaginea, fac să fie mai reală majoritatea care îl susține.
Am văzut că admirația față de Rege a ajuns la cote pe care nu cred că le anticipa nimeni. În diverse emisiuni s-au derulat umilințele pe care regele a trebuit să le îndure de când a plecat în exil, în timpul lui, precum și cele întâmpinate după 1990, când a încercat să revină în țară. Apoi, în interviurile care au apărut, unele dintre ele destul de vechi, dar pe care de abia acum le descopeream, s-a văzut un om cald, credincios, elegant, educat, timid, discret, care își iubea poporul, și care toată viața a încercat să facă ceva pentru el. Este o imagine pe care nu am știut o până acum. Aceste imagini și interviuri nu au ajuns decât în foarte mică măsură la cunoștința oamenilor. Cu siguranță, dacă ar fi fost cunoscute, regele ar fi jucat un alt rol în politica românească de după 1989. Chiar dacă nu ar fi revenit pe tron, ar fi adus niște standarde de moralitate, de decență publică, de punere în slujba poporului, care ar fi obligat pe cei care au făcut politică în acești 28 de ani, să se raporteze altfel la oamenii acestei țări. Nu am fi decăzut în halul în care suntem acum, dacă exemplul de moralitate al regelui ar fi fost cunoscut.
Cu siguranță au fost mulți care nu au dorit ca această imagine adevărată a regelui să fie cunoscută, căci le-ar fi stricat jocurile și modul în care au reușit să pună mâna pe putere și să conducă această țară. Acum vedem că, în anii scurși de la căderea regimului comunist, am fost în continuare supuși manipulărilor, că nu am reușit să ajungem la imaginea reală a Regelui, și că de abia la moartea lui am putut vedea ce fel de rege am avut, dar mai ales am fi putut avea.
Ideea de monarhie este mult mai bine primită acum, când nu mai există niciun rege care ar putea să se urce pe tron. Acum s-a dat drumul la laude pentru că personajul a devenit inofensiv: un rege mort nu mai poate conduce o țară. E un lucru care se întâmplă mereu la români, acela că ne apreciem marii oameni cu condiția să fie morți, să nu mai poată să ne împiedice planurile nouă, celor care am rămas pe aceste ca să ne facem mai departe șmecheriile. Ba chiar, s-au gândit toți politicienii, că ar putea trage un folos și din moartea Regelui, acum când nu mai poate să își ocupe locul, și când îl pot lăuda și ei, făcând din asta un exercițiu de imagine. Suntem sortiți să fim conduși de politicieni mediocri, care nu își iubesc țara, nu se luptă pentru vreo funcție decât dacă este pentru binele lor personal, dar care sunt gata de toată fanfaronada din lume pentru a căpăta un plus de reputație.
Majoritatea dintre noi am descoperit doar acum, după ce a murit, cine a fost Regele Mihai I al României. Nu se mai poate face nimic pentru el. Dar poate încă face el ceva pentru țară. Nu poate să nu îți fie ciudă că un astfel de om a fost marginalizat de puterea politică, oricare ar fi fost aceasta, că în afară de Corneliu Coposu în primii ani de după 1990, ceilalți politicieni au fost extrem de rezervați în privința lui.
Am crezut mult timp că în România ideea monarhică nu are prea mulți adepți, că în cazul unui referendum ar fi fost prea puțini cei care ar fi votat pentru revenirea regelui. Îmi dau seama acum că aceasta a fost o idee falsă. Dacă l-ar fi prezentat pe rege așa cum au făcut-o după ce a murit, șansele ca monarhia să fie primită din nou de români, ar fi fost foarte mari. Și aici însă au fost aceleași interese, ale celor care știau că, dacă regele era pe tron, cu modelul de moralitate, de credință în Dumnezeu, de decență în spațiul public, ei nu și-ar mai fi găsit locul prin Parlament și prin Guvern. Poporul este influențabil, el percepe realitatea așa cum îi este dată de televiziunile la care se uită și, mai nou, de ceea ce găsește pe canalele de socializare de pe internet. Dacă această imagine a lui ar fi fost prezentată mai demult, alta ar fi fost soarta României.
Acum însă nu avem decât să ne deplângem că nu am fost în stare să îl apreciem atâta timp cât a trăit. Putem doar visa la ce ar fi fost dacă l-am fi tratat așa cum se cuvine măcar după ce a căzut comunismul. Dar mai este o speranță, oamenii au arătat că îl pot aprecia pe rege, că își pot schimba opțiunile atunci când li se prezintă informații netrucate. Totul depinde de o informare corectă. Oamenii nu sunt condamnați să trimită în Parlament numai oameni corupți, mediocri intelectual, slab pregătiți, cu doctorate plagiate, puși pe căpătuiala lor, a rudelor și amantelor. Dacă li se spune adevărul, atunci ei pot alege ceea ce este bun, drept, moral. Trăim într-o lume în care aceste lucruri nu mai există, sau sunt cel mult parte a unui discurs fals de campanie electorală. Putem însă spera că dacă oamenii vor cunoaște adevărul vor fi în stare să facă alegerile corecte. Iar Regele Mihai poate să ne furnizeze un model de om politic adevărat, astfel încât exigențele pe care le au românii atunci când își aleg reprezentanții să fie mult mai mari de acum încolo. Până acum nu știam cum arată un om de stat. Însă de acum, că am aflat, putem şi noi să emitem pretenții de normalitate care, raportat la oferta pieţei politice, să nu pară absurde.
Nu au lipsit totuși nici atacatorii. Există admiratori ai mareșalului Antonescu, care consideră că regele Mihai a trădat la 23 august, există comuniști care resping orice nu intră în logica în care înțeleg ei istoria, există promotorii unei istorii strâmbe în care regele este în continuare atacat exact în termenii în care s-a făcut asta după 1947. Aceste atacuri, care ne arată că nu există o unanimitate în aprecierea Regelui, ne dovedesc că totuși majoritatea care îl apreciază post-mortem este una reală. Dacă nu ar fi existat decât adulatorii, ne-am fi întrebat dacă într-adevăr poate să existe o asemenea unanimitate, dacă nu e cumva de fațadă, artificial creată. Cei care însă nu și-au încetat atacurile nici acum, la moartea Regelui, în loc să îi știrbească imaginea, fac să fie mai reală majoritatea care îl susține.
Am văzut că admirația față de Rege a ajuns la cote pe care nu cred că le anticipa nimeni. În diverse emisiuni s-au derulat umilințele pe care regele a trebuit să le îndure de când a plecat în exil, în timpul lui, precum și cele întâmpinate după 1990, când a încercat să revină în țară. Apoi, în interviurile care au apărut, unele dintre ele destul de vechi, dar pe care de abia acum le descopeream, s-a văzut un om cald, credincios, elegant, educat, timid, discret, care își iubea poporul, și care toată viața a încercat să facă ceva pentru el. Este o imagine pe care nu am știut o până acum. Aceste imagini și interviuri nu au ajuns decât în foarte mică măsură la cunoștința oamenilor. Cu siguranță, dacă ar fi fost cunoscute, regele ar fi jucat un alt rol în politica românească de după 1989. Chiar dacă nu ar fi revenit pe tron, ar fi adus niște standarde de moralitate, de decență publică, de punere în slujba poporului, care ar fi obligat pe cei care au făcut politică în acești 28 de ani, să se raporteze altfel la oamenii acestei țări. Nu am fi decăzut în halul în care suntem acum, dacă exemplul de moralitate al regelui ar fi fost cunoscut.
Cu siguranță au fost mulți care nu au dorit ca această imagine adevărată a regelui să fie cunoscută, căci le-ar fi stricat jocurile și modul în care au reușit să pună mâna pe putere și să conducă această țară. Acum vedem că, în anii scurși de la căderea regimului comunist, am fost în continuare supuși manipulărilor, că nu am reușit să ajungem la imaginea reală a Regelui, și că de abia la moartea lui am putut vedea ce fel de rege am avut, dar mai ales am fi putut avea.
Ideea de monarhie este mult mai bine primită acum, când nu mai există niciun rege care ar putea să se urce pe tron. Acum s-a dat drumul la laude pentru că personajul a devenit inofensiv: un rege mort nu mai poate conduce o țară. E un lucru care se întâmplă mereu la români, acela că ne apreciem marii oameni cu condiția să fie morți, să nu mai poată să ne împiedice planurile nouă, celor care am rămas pe aceste ca să ne facem mai departe șmecheriile. Ba chiar, s-au gândit toți politicienii, că ar putea trage un folos și din moartea Regelui, acum când nu mai poate să își ocupe locul, și când îl pot lăuda și ei, făcând din asta un exercițiu de imagine. Suntem sortiți să fim conduși de politicieni mediocri, care nu își iubesc țara, nu se luptă pentru vreo funcție decât dacă este pentru binele lor personal, dar care sunt gata de toată fanfaronada din lume pentru a căpăta un plus de reputație.
Majoritatea dintre noi am descoperit doar acum, după ce a murit, cine a fost Regele Mihai I al României. Nu se mai poate face nimic pentru el. Dar poate încă face el ceva pentru țară. Nu poate să nu îți fie ciudă că un astfel de om a fost marginalizat de puterea politică, oricare ar fi fost aceasta, că în afară de Corneliu Coposu în primii ani de după 1990, ceilalți politicieni au fost extrem de rezervați în privința lui.
Am crezut mult timp că în România ideea monarhică nu are prea mulți adepți, că în cazul unui referendum ar fi fost prea puțini cei care ar fi votat pentru revenirea regelui. Îmi dau seama acum că aceasta a fost o idee falsă. Dacă l-ar fi prezentat pe rege așa cum au făcut-o după ce a murit, șansele ca monarhia să fie primită din nou de români, ar fi fost foarte mari. Și aici însă au fost aceleași interese, ale celor care știau că, dacă regele era pe tron, cu modelul de moralitate, de credință în Dumnezeu, de decență în spațiul public, ei nu și-ar mai fi găsit locul prin Parlament și prin Guvern. Poporul este influențabil, el percepe realitatea așa cum îi este dată de televiziunile la care se uită și, mai nou, de ceea ce găsește pe canalele de socializare de pe internet. Dacă această imagine a lui ar fi fost prezentată mai demult, alta ar fi fost soarta României.
Acum însă nu avem decât să ne deplângem că nu am fost în stare să îl apreciem atâta timp cât a trăit. Putem doar visa la ce ar fi fost dacă l-am fi tratat așa cum se cuvine măcar după ce a căzut comunismul. Dar mai este o speranță, oamenii au arătat că îl pot aprecia pe rege, că își pot schimba opțiunile atunci când li se prezintă informații netrucate. Totul depinde de o informare corectă. Oamenii nu sunt condamnați să trimită în Parlament numai oameni corupți, mediocri intelectual, slab pregătiți, cu doctorate plagiate, puși pe căpătuiala lor, a rudelor și amantelor. Dacă li se spune adevărul, atunci ei pot alege ceea ce este bun, drept, moral. Trăim într-o lume în care aceste lucruri nu mai există, sau sunt cel mult parte a unui discurs fals de campanie electorală. Putem însă spera că dacă oamenii vor cunoaște adevărul vor fi în stare să facă alegerile corecte. Iar Regele Mihai poate să ne furnizeze un model de om politic adevărat, astfel încât exigențele pe care le au românii atunci când își aleg reprezentanții să fie mult mai mari de acum încolo. Până acum nu știam cum arată un om de stat. Însă de acum, că am aflat, putem şi noi să emitem pretenții de normalitate care, raportat la oferta pieţei politice, să nu pară absurde.
Comentarii
Trimiteți un comentariu